Băsescu ia partea SUA: „Ponta a făcut un șantaj pe față”

Băsescu ia partea SUA: Ponta a făcut un șantaj pe față
Publicat: 13/12/2013, 13:29
Actualizat: 19/05/2015, 23:37

Criticile premierului Victor Ponta la adresa reacției Ambasadei SUA după modificarea Codului Penal în Parlament au fost înțelese de președintele Traian Băsescu drept un șantaj pentru ca Washingtonul să accepte scoaterea demnitarilor din atenția DNA într-un stat partener pentru finalizarea investiției Chevron.

„Eu n-am crezut că se poate ajunge la astfel de declarații. Pur și simplu a fost un șantaj pe față”, a comentat Băsescu într-un interviu transmis pe B1.

Potrivit președintelui, „nu numai SUA, ci și Germania și Franța și România își vor susține atât cât pot companiile”. „Dar să nu vă imaginați că vor face compromisuri de la statul de drept pentru un contract”, a adăugat el.

Cu o zi înainte, premierul calificase reacția ambasadei SUA drept greșită, anunțând că va transmite acest lucru administrației de la Washington. „Nu cred că vreo ambasadă europeană contestă dreptul Parlamentului de a legifera, pentru că și în țara lor se întâmplă la fel. Singura reacție care cred că a fost total greșită, că nu se referea la realitate, a fost a ambasadei Statelor Unite, care vorbea despre investițiile americane. Din câte știu eu, Chevron investește în România sau poate să plece dacă nu se aplică legea și dacă nu reușim să arătăm că putem proteja proprietatea privată. Nu mi-a zis nimeni vreodată de la Chevron cum e cu parlamentarii. De fiecare dată mi-au spus dacă o proprietate privată poate fi apărată. Aici cred că a fost o greșeală (legat de ambasadă – n.r.) și o să transmit acest lucru”, a spus Ponta.

După ce reprezentanții ambasadelor Franței, Olandei, Marii Britanii și Germaniei au venit ieri în Parlament să ceară explicații pentru modificările aduse marți Codului Penal, în această dimineață, deputații Comisiei Juridice, cei care au oprerat propriu-zis amandamentele luni noaptea, au fost chmenați la sediul ambasadei SUA pentru a-și clarifica demersurile.

Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Raisa a fost găsită moartă. Fetița de doi ani dispărută ieri era într-o râpă și...
Cine este și cu ce se ocupă soția lui Radu Mazăre, de fapt. Roxana e...
FOTO. „Ce rușine!”. Imaginile indecente pentru care Mădălina Ghenea a fost desfințată de fani
Mama fostei campioane olimpice la gimnastică a murit duminică într-un accident rutier
Trei dintre rudele Raisei, fetița găsită moartă într-o râpă, sunt audiate de polițiști. Pista pe...
Gabriela Lucuțar divorțează! Regina Întunericului și soțul ei au de împărțit o avere de 2,7...
TEST IQ | Aceste două poze par identice, dar nu sunt. Găsiți diferențele
Produsele de pe Shein şi Temu s-ar putea scumpi. UE vrea taxe vamale pentru toate...
Șocant unde au găsit-o moartă pe Raisa, fetița de 2 ani dispărută din fața casei
De ce niciun trecător nu a intervenit pentru a-l salva pe bărbatul ucis în Crângași!...
Vântul le-a dezgolit pe divele din România! Nu au avut nicio şansă în faţa naturii!...
S-a dus la RAR să înmatriculeze mașina dar a primit DOSAR PENAL
Una dintre cele mai frumoase biserici gotice târzii din Transilvania va fi restaurată
Cel mai SENZAȚIONAL film al lui Demi Moore! Câți ani avea pe atunci?
Interzis pentru românii care au mașini. Amendă de 1.000 de lei. Decizie direct de la...
Daliana Răducan a decis ce rochie de mireasă va purta. Reacția savuroasă a lui Răzvan...
Armata, din nou obligatorie? Ce se întâmplă dacă cineva îl refuză: „Un viitor mai periculos”
Cristina Șișcanu și Mădălin Ionescu, acuzați că mimează fericirea în mediul online! Cum se înțeleg,...
BANCUL ZILEI. Într-o zi vine o băbuță la Banca Națională să depună o suma mare...
Prețurile la biletele de avion ajung la cote maxime
×